Pe woom în siguranță: Sfaturi pentru o plimbare cu bicicleta fără griji

Primul lucru pe care trebuie să-l faceți înainte să porniți la plimbare cu bicicleta este să înțeleagă toți din familie că siguranța este întotdeauna pe primul loc. ⛑️ Astfel, îi obișnuiți și pe copii ca în orice aventură se îmbarcă, să știe că totul este distractiv atâta vreme cât ei și prietenii lor sunt în siguranță.

 

Cei mici copiază ceea ce văd

Cei mici învață cel mai bine din exemplul celor mari. Un comportament care ține departe pericolele poate fi cel mai probabil copiat de ei ulterior. Câteva exemple referitoare la asta, din afara ciclismului, ar fi:
 

  • Purtarea centurii de siguranță în mașină de către toți pasagerii. Degeaba le cerem celor mici să stea în scaunul auto, dacă părinții nu poartă centurile de siguranță. 
  • Telefonul mobil nu este folosit la volan sub niciun pretext.
  • Purtați casca de protecție atunci când practicați orice sport care necesită acest tip de echipament: schi, snowboard, ciclism. Dacă cerem celor mici să poarte cască, însă cei mai, la rândul lor, nu fac acest lucru, atunci, când nu vom mai fi prezenți lângă ei, riscul mare este ca nici copiii să nu poarte casca de protecție.

 

Începeți primele ture de biciclit în siguranță! Bicicletele woom au fost gândite și construite cu gândul la siguranța micilor bicicliști. Aici afli cum a început totul.

 

Sfaturi care păstrează distracția și țin departe pericolele

Cum rămân copiii în afara oricărui pericol la biciclit? Atunci când îl îndrumi pe cel mic să înceapă plimbările pe bicicletă, este important să-l îndrumi cu sfaturi care îl țin în siguranță atunci când iese singur pe afară sau când pedalează cu prietenii. 

 

  1.  🚵Traseul perfect pentru toți: Alegeți traseul în funcție de abilitățile celui mai puțin experimentat participant. Chiar dacă pentru unii poate părea monoton, siguranța este pe primul loc și astfel evitați accidentele cauzate de lipsa de experiență.
  2. 🗺️Aventura strigați URA!: După ce ați ales traseul, petreceți 10-15 minute cu familia pentru a discuta cele mai importante ale traseului (dacă ați mai fost acolo). Dacă e o zonă nouă, explorați împreună informațiile despre traseu și punctele de interes.
  3. 👪Regrupați-vă!: Stabiliți un punct de regrupare în cazul în care cineva se pierde de grup. Așa, nimeni nu rămâne în urmă la plimbarea cu bicicleta!
  4. 📍Puncte de reper: Stabiliți punctul de plecare și de întoarcere, precum și ora de întoarcere. În caz de rătăcire, veți avea un punct de referință clar.
  5. 📱Rămâneți conectați: Asigurați-vă că fiecare are un telefon mobil sau un walkie-talkie cu bateria încărcată. Walkie-talkie-urile sunt super fun și utile atunci când ai semnalul slab. 
  6. 🚲Echipamentul este pregătit: Verificați bicicletele, casca și întreg echipamentul. Asigurați-vă că sunt în regulă pentru teren și pentru toată durata traselui. Nimic nu strică o aventură mai rapid decât o pană neașteptată!
  7. 🧰Fără surprize neplăcute: Luați cu voi o trusă de reparații pentru pană, o cameră de rezervă pentru bicicletă și o trusă de prim ajutor. 
  8. 🧴Nu uita de hidratare!: Siguranța și hidratarea sunt esențiale pentru o plimbare reușită!

Ce recomandă woom la plimbare cu bicicleta?

  • Viteza adaptată pentru toți 🚴‍♂️🚴‍♀️: Ajustați viteza de deplasare în funcție de abilitățile celui mai neexperimentat ciclist din familie. Așa, toată lumea se va simți confortabil și în siguranță.
  • Pauze de relaxare 🛤️🧴: În funcție de durata plimbării, faceți pauze regulate pentru odihnă și hidratare. Nu uitați să vă bucurați de priveliște și de momentele petrecute împreună.
  • Flexibilitate la plimbare cu bicicleta📍⏰: Dacă cineva dorește să părăsească traseul stabilit, alegeți între a-i aștepta în punctul de start sau stabiliți o oră și un loc clar de întâlnire. Nimeni nu rămâne pe dinafară!
  • Rămâneți împreună 🏞️: Dacă cineva obosește, nu forțați nota! Înaintați în ritmul lui și bucurați-vă de plimbare. Mai bine ajungeți mai târziu decât să riscați accidente nedorite.
  • Accidente și urgențe 🚑📞: Dacă apare un accident și cineva nu mai poate continua plimbarea, contactați serviciile de urgență la 112. Nu părăsiți sub nicio formă persoana accidentată.
  • Informații la îndemână 🗺️💡: Profitați de toate instrumentele moderne pentru a vă informa despre traseul ales. Siguranța vine din informare și decizii înțelepte.

 

Dacă încă nu am făcut cunoștință și ești pentru prima dată pe blogul nostru, aici afli totul despre woom!

 

Sfaturi de pedalat & experiențe woom pe care să le descoperi:

Cum să-ți pregătești bicicleta pentru sezonul de pedalat?

Despre siguranța pe bicicletă

Cel mai bun prieten al copilului tău

Cum aleg bicicleta potrivită pentru copii?

Premii pe care le-am câștigat

 

Derulați până sus
Fișierele de tip cookie ne ajută să oferim o experiență mai bună. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu termenii nostri de utilizare a fișierelor de tip coockie.  Mai multe informații