Cum îi ajuți pe copii să transforme mersul cu bicicleta în activitatea lor preferată?
Dacă cei mici nu par interesați de mersul cu bicicleta sau să se apropie de noua bicicleta pe care tocmai le-ai cumpărat-o, poți fi sigur că nu ești singurul părinte care trece prin asta! De fapt, mai mulți părinți se întâlnesc cu aceeași reacție din partea copiilor decât ai crede. Mai ales dacă bicicleta nu a fost introdusă în viața lor încă din primii ani, ci a fost achiziționată mai târziu, entuziasmul poate să lipsească complet.
Nu trebuie să iți faci griji! Există modalități de a înțelege și a aborda această situație. 👇Mai jos veți găsi o listă cu cele mai frecvente motive pentru care copiii pot refuza să învețe să meargă pe bicicletă. 🚴Află cum cum poți să le combați și să transformi bicicleta din dotare în cel mai bun prieten.
1. Bicicleta este prea mare sau prea grea
Unul dintre principalele motive pentru care copiii pot refuza să învețe să meargă pe bicicletă este dimensiunea sau greutatea acesteia.
💡Alegerea unei biciclete potrivite este esențială, mai ales pentru prima experiență. Instinctul este să achiziționăm biciclete puțin mai mari pentru ca cei mici să se bucure de ele pentru mai mult timp. Deși poate fi o practică bună din punct de vedere economic, nu este indicat să recurgeți la ea, în special când vorbim despre prima bicicletă a juniorului.
Chiar dacă alegeți culoarea lui preferată sau o accesorizați cu elemente cool, dacă se simte copleșit de dimensiunea sau greutatea acesteia, este posibil să refuze să încerce să o folosească. Dacă totuși încearcă și simte că nu o poate controla din cauza greutății, este foarte probabil să renunțe la ideea de a învăța să meargă pe bicicletă.
La woom, acordăm o atenție deosebită dimensiunilor și greutății bicicletelor. Suntem aici pentru a vă ajuta să faceți cea mai bună alegere, astfel încât bicicleta să creeze o impresie pozitivă încă de la primul contact cu copilul. Dacă aveți întrebări, nu ezitați să ne contactați!
2. Le este teamă că se vor răni în timpul mersului cu bicicleta
Un alt motiv pentru care copiii pot ezita să învețe să meargă pe bicicletă este teama de a se răni. Este normal să aibă această teamă, chiar dacă știu că au sprijinul și atenția părinților.
De aceea, procesul de învățare trebuie tratat cu multă răbdare, cu încurajări și cu onestitate. Da, au dreptate – există riscul să cadă. Da, cel mai probabil nu vor învață să manevreze bicicleta de la prima interacțiune. Însă toate aceste lucruri sunt normale și împreună, cu răbdare, le puteți depăși.
Fii lângă ei atât cât au nevoie, transformă orice mic eșec într-o încurajare și o celebrare a faptului că au încercat. Poate cel mai important lucru – asigură-te că noua bicicletă vine la pachet cu toate accesoriile care îi vor proteja de accidentări serioase.
3. Nu știu să folosească frânele
Cea mai comună problemă a juniorilor la mersul cu bicicleta este frânarea. Este posibil ca aceștia să învețe mai rapid să se echilibreze și să pedaleze decât să înțeleagă cum să folosească corect frânele.
De aceea, trebuie să le explici cum funcționează frânele, care e rolul lor și cum pot fi folosite în diferite situații. O idee bună ar fi chiar să „repetați” puțin împreună frânarea și poate chiar să îi arați ce se întâmplă efectiv cu bicicleta când frânele sunt acționate.
Transformați procesul de învățare într-o experiență distractivă și interesantă. Ați putea chiar să le cereți copiilor să vă explice cum folosesc frânele, ceea ce îi poate ajuta să înțeleagă mai bine și să își consolideze cunoștințele.
4. Există o presiune prea mare din exterior
Părinții au întotdeauna cele mai bune intenții, iar bucuria generată de un lucru nou pe care îl poate învață juniorul e clar motiv de sărbătoare.🎉
Chiar dacă este tentant să scoateți telefonul pentru a face poze și filmulețe încă de la prima interacțiune a copilului cu bicicleta, este mai bine să stabiliți împreună cu ei momentul potrivit pentru a arăta lumii abilitatea lor nou dobândită. Cu încredere în ei înșiși și în sprijinul vostru, copiii vor porni la pedalat cu entuziasm, iar evoluția lor va fi de neoprit.
💡Amintiți-vă că procesul de învățare este unul individual, iar fiecare copil progresaază în ritmul său. Este important să le oferiți libertatea de a învăța și de a se dezvolta într-un mod confortabil pentru ei și de a dobândi toate beneficiile pe urma mersului cu bicicleta, fără presiune excesivă. Astfel, ei vor învăța să meargă pe bicicletă cu mai multă bucurie și încredere în propriile abilități.
5. Pur și simplu nu sunt pregătiți pentru acest pas
Chiar dacă ei singurei au pe lista de cadouri o bicicletă, e posibil ca în momentul în care o primesc să nu se simtă pregătiți să o folosească.
Cu siguranță e ceva temporar și au nevoie de un timp mai lung de acomodare cu noua „jucărie”🚲 . Dacă nu ei au cerut bicicleta, însă, trebuie să iei în considerare că s-ar putea să dureze mai mult până când vor deveni prieteni.
Ajută să vadă exemple de cicliști în familie, dar nu e musai să devină și ei pasionați de această activitate doar din acest motiv. Puteți discuta împreună despre avantajele pedalatului și despre aspectele distractive ale acestui hobby pentru a-i convinge să încerce. Lăsați-i să pună întrebări și să descopere propria lor motivație pentru a se apuca de ciclism. Fiecare copil învață în ritmul său, iar fiecare mic pas înainte ar trebui să fie sărbătorit.
Dacă dorința de a pedala porneste de la ei înșiși, puteți fi siguri că prietenia lor cu bicicleta nu va fi doar sezonieră, așa cum se întâmplă cu majoritatea jucăriilor, ci va fi una pe viață, marcată de momente de mândrie și aventuri pe măsură ce cresc.