În ce parcuri din Sibiu pedalăm cu cei mici? 🚴🌳
Sibiul e unul din acele orașe care te invită să ieși afară și să te bucuri de timp de calitate în familie, mai ales atunci când vine vorba de pedalat cu cei mici.🚲 Cu multă verdeață, alei liniștite și parcuri prietenoase pentru copii, orașul oferă locuri perfecte unde piticii pot exersa echilibrul, pot prinde curaj pe două roți și, cel mai important, se pot distra în siguranță. În rândurile următoare, descoperim câteva dintre parcurile din Sibiu unde mersul pe bicicletă devine o amintire frumoasă pentru întreaga familie. ❤️

Și pentru ca plimbarea să fie completă, vă recomandăm să luați bicicleta, casca și coșulețul alături de voi! Vă recomandăm și o mică listă de melodii vesele, potrivite pentru a pedala în ritmul vostru și de a vă bucura de fiecare moment petrecut împreună! 🫶
Pornim la drum… în parcurile din Sibiu!
Unul dintre cele mai iubite locuri din Sibiu pentru timp petrecut în aer liber este Parcul Sub Arini, care vă întâmpină cu o fântână arteziană spectaculoasă și ronduri de flori care schimbă parcul odată cu anotimpurile. Conform vizitatorilor, este locul perfect pentru plimbări relaxante, ieșiri cu cei mici și pauze de respiro departe de agitația orașului. Atmosfera e calmă, verde și prietenoasă, fiind exact ce aveți nevoie pentru o zi reușită în familie! 🌿

Pentru micii bicicliști, Sub Arini este o adevărată invitație la pedalat! 🚴♀️ Pista de biciclete, care se întinde pe aproximativ 6 km, este ideală pentru plimbări cu bicicleta, mai ales pe woombike-uri, unde cei mici pot pedala în siguranță și cu mult entuziasm.
Traseul continuă pe Aleea Călăreților până la Parcul Natural „Dumbrava Sibiului”, așa că o tură scurtă se poate transforma rapid într-o mică aventură. Conform vizitatorilor, zona este perfectă și pentru role, trotinete sau jocuri de mișcare, iar în apropiere găsiți stadionul municipal, terenuri de tenis și bazinul Olimpia! 🌞
Și asta nu e tot! În apropiere de stadionul municipal, copiii se pot bucura de o adevărată aventură cu iz medieval. 🏰 Parcul tematic, primul de acest fel din Sibiu, îi invită să exploreze cetăți cu punți și turnuri, în timp ce se joacă în siguranță. Mai mult, acesta este primul loc de joacă din oraș dotat cu echipamente special concepute și pentru copiii cu dizabilități, astfel încât distracția să fie accesibilă tuturor. ✨

Următorul pe hartă: Parcul Belvedere 🚴♂️

Deschis recent în Sibiu, Parcul Belvedere este peisajul perfect pentru relaxare și liniște, oferind panorame surprinzătoare asupra orașului. Cu o suprafață de aproximativ 6,5 hectare, parcul te întâmpină cu labirinturi de verdeață, fântână arteziană, băncuțe și insule de vegetație frumos amenajate. Este locul ideal pentru o plimbare relaxantă, un picnic în familie sau pentru a admira apusul. 🌅

Pentru micii aventurieri, Parcul Belvedere oferă un loc de joacă super mare, o mini tiroliană și chiar un pump track special amenajat pentru biciclete. 🚲 În plus, iubitorii sportului pot folosi terenurile de baschet, minifotbal sau tenis, iar cei pasionați de minigolf se pot distra pe cele 11 piste disponibile. Animalele de companie au și ele un spațiu dedicat, astfel încât întreaga familie să se bucure de timpul petrecut în parc.🎉
Parcul Cetății
Parcul Cetății din Sibiu este situat în inima orașului, fiind amenajat pe foste fortificații medievale. Aleile lungi sunt ideale pentru plimbări relaxante, iar de aici poți admira panorame superbe asupra întregului oraș. Parcul este bine întreținut, oferind vizitatorilor liniște și pace, dar și o lecție de istorie prin vestigiile sale.🌆

Ideal atât pentru localnici, cât și pentru turiști, Parcul Cetății combină frumusețea naturii cu istoria, fiind unul dintre cele mai apreciate parcuri publice din România. 🚲💛
Sibiu se dovedește a fi un oraș prietenos cu bicicliștii de toate vârstele. Fie că alegi să pedalezi prin Parcul Sub Arini, să te bucuri de priveliștile de la Belvedere sau să explorezi istoria și liniștea Parcului Cetății, fiecare ieșire devine o mică aventură în aer liber. Așadar, ia-ți piticul, woombike-ul și porniți împreună să descoperiți cele mai frumoase colțuri verzi ale orașului! ✨🌳
Ce facem diferit la woom?
🚲Toate bicicletele sunt concepute special pentru corpul copiilor - ergonomice, extrem de ușoare și sigure!
🚲Garantăm calitate la fiecare produs - bicicletele woom sunt proiectate și dezvoltate de noi.
🚲În București și anumite localități din Ilfov, orice problemă tehnică se rezolva rapid, fără să ieși din casă, la service-ul mobil woom. Ai 3 intervenții gratuite cu fiecare bicicletă cumpărată de pe site-ul nostru!
🚲Suntem alături de tine la fiecare pas pentru că vrem să fie totul simplu: de la cumpărarea biciclete, până la fiecare aventură la pedale.
🚲Ne asigurăm că bicicleta pleacă cât mai repede de la noi, reglată, verificată în totalitate și pregătită de aventură!
Avem un cadou și pentru tine! Poți descoperi mai multe sfaturi și experiențe woom, chiar acum:
Cum aleg bicicleta pentru prichindeii de 1-3 ani?
Cum aleg MTB-ul potrivit pentru cel mic?
Cum funcționează service-ul mobil woom?
Cum aleg bicicleta potrivită pentru copii?